ANAF intenționează să nu transmită pe perioada stării de urgență, precum și în intervalul de 30 de zile de la încetarea acesteia, notificări persoanelor în numele cărora entitățile non-profit/unitățile de cult au depus, pe bază de borderou, formularul 230 în format hârtie, prin care 3,5% din impozitul pe venit plătit de persoanele respective statului este virat entităților non-profit/unităților de cult. Deși legislația prevede transmiterea notificării către persoanele în numele cărora este depus formularul 230, ANAF a pregătit acum un proiect de ordin de președinte care amână verificarea, scopul fiind limitarea extinderii epidemiei de Coronavirus. Sumele vor fi virate în continuare către beneficiari, iar verificările vor avea loc la o dată ulterioară.
Ministerul Finanțelor va permite ONG-urilor care au centralizat formulare 230, prin care se poate dona 2% din impozitul pe venit, să le depună și în acest an la fel ca în anii trecuți, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Organizațiile neguvernamentale care se bazează pe fonduri din donații pentru diverse proiecte sociale au protestat vehement în ultimele săptămâni, după ce unele administrații fiscale au aplicat riguros legea în vigoare și au cerut ca formularele 230 să fie depuse direct de către donatori.